Acum cateva zile, cineva m-a intrebat de ce ar avea omul nevoie de coaching: nu-si poate rezolva fiecare,

singur problemele sau nu-si poate atinge singur scopurile? Pentru el, coachingul parea o declaratie de razboi adresata egoului uman... :)... Adica: “nu le stiu eu pe toate, nu le pot face eu, singur, pe toate?!”....

Asa ca l-am intrebat: cum ar fi viata ta ideala? Raspuns: Viata mea e aproape ideala!

Asa a aratat dialogul nostru:

- “Cum ar fi viata ta ideala?
-  Viata mea e aproape ideala!
-  Deci, niciodata nu vei mai realiza nimic in plus, fata de ceea ce ai acum? Asta-i tot ce poti face?
-  Ba da, desigur. Vreau sa fac o multime de alte lucruri.
-  Si, de ce nu le-ai facut, inca?
-  Nu a sosit momentul.
-  Adica?
-  Nu-i contextul potrivit
-  Ai facut ceva ca sa creezi acest context?
-  Da...dar nu am reusit....
-  Ce te-a impiedicat?
-  Sistemul.
-  Si? Ce faci, astepti ca sistemul sa se schimbe?
-  Da.
-  Si, daca sistemul nu se schimba?!
-  Pai, ori imi schimb dorintele ori fac ceva, sa penetrez, totusi, prin sistem.
-  Aha. Si, cum vei face sa “penetrezi” prin sistem?
-  Nu stiu...
-  Aha. Nu stii. Dar daca va trebui sa alegi un alt drum, sa iti pui alte dorinte, cum vei sti ca sunt adecvate si nu te vor conduce, din nou, pe un drum cu problemeeee?....
-  Pai, o sa stiu eu...Sper...
-  Ok. Speri ca o sa stii. Daca cineva te-ar sustine in tot acest proces si te-ar ajuta sa iti largesti perspectiva si sa ai o viziune noua asupra activitatilor tale, ar fi ceva rau?!
-  Nuuuuuu.....Din contraaaaa....
-  A! Deci coachingul nu ar fi chiar asa de ne-necesar!
-  Nu. De fapt, vreau si eu. E cu programare?”