Metaprogramele sunt unele dintre cele mai puternice filtre pe care le folosim pentru a organiza informatia (mecanism cunoscut ca si „sorting style”). Cunoasterea lor este de mare importanta pentru a ne intelege pe noi insine si pe ceilalti. Metaprogramele sunt dincolo de activitatile mentale si emotionale zilnice; apartin subconstientului si identificarea lor ne va permite sa descifram o buna parte din comportamentele si reactiile oamenilor – reactii care sunt atat de variate: ganditi-va numai la ce s-ar intampla daca ati ruga mai multe persoane sa va relateze despre petrecerea la care tocmai au fost...ati primi o aceeasi descriere? Deloc. Fiecare va va povesti altceva, pentru ca fiecare a filtrat si organizat informatia disponibila intr-un mod care ii este specific. Uneori povestirile pot fi atat de diferite, incat aproape va vine greu sa credeti ca oamenii acestia au fost la aceeasi petrecere!

Sa vedem, asadar, care sunt cele mai importante metaprograme:

1. Directia – „spre”/ „dinspre”: fiecare fiinta, la modul esential, fie se indreapta spre ceva –placut- fie fuge de ceva –neplacut. In termeni mai clasici putem denumi aceasta „cautarea placerii” sau „evitarea durerii”. Acesta este unul dintre scopurile noastre subconstiente, esentiale pentru supravietuire, mecanism care a fost depistat atat la animale, cat si la plante. Face parte din arsenalul nostru de baza, stravechi, si se dovedeste a fi un metaprogram hotarator pentru calitatea vietii.

  Diferenta dintre oamenii care „se indreapta spre” si cei care „fug de” este fundamentala:primii au un scop, un tel pentru care isi mobilizeaza resursele, atentia lor fiind indreptata spre acesta, gandurile pe care ei le nutresc si emotiile consecutive sunt in raport cu el –mobilizatoare,deci. Ceilalti se focalizeaza, de fapt, asupra problemei de care ar vrea sa scape si evident, gandurile lor se invart in jurul problemei – adica sunt ganduri negative! Ei stiu care este starea actuala, dar nu cunosc spre ce anume exact vor sa se indrepte (starea dorita); de aceea ei sunt asemenea unui turist care merge intr-un tinut necunoscut, fara ghid si fara harta.

Sesizati diferenta :”nu mai vreau sa fiu singur”/ „vreau sa am o relatie excelenta”, „nu mai vreau sa fiu sarac”/ „vreau sa fiu bogat si prosper”, „nu mai vreau sa fiu emotiv”/ „vreau sa fiu increzator si curajos”....Asa cum se stie, starile emotionale si fiziologia ( si implicit, rezultatele pe care le obtinem) sunt dependente de limbajul pe care il folosim; daca  cineva isi repeta „nu sunt fricos”, subconstientul inregistreaza cuvantul „fricos”! Rezultatul este, in continuare,  frica si tensiune musculara, nicidecum curaj si incredere.

Acest prim metaprogram este usor de recunoscut, tocmai pentru ca oamenii vorbesc in termenii corespunzatori: cei care „se indreapta spre” vor spune „hai sa facem curatenie, e vremea sa mai aducem putina ordine si armonie prin camera, si niste aer proaspat”; cineva care „fuge de” se exprima altfel: „hai sa facem curatenie, ca sa nu mai fie dezordine si imbacseala pe aici”. Primul face curatenie pentru a obtine ordine, celalalt pentru a fugi de dezordine. La nivel de stare interioara resimtita, diferenta este semnificativa: primul are cu siguranta in minte o imagine luminoasa, a unei camere curate, in care te simti bine; celalalt – imaginea unei camere aflate, in continuare, in dezordine: nu poti rosti cuvantul „dezordine” si in fata ochilor sa-ti apara imaginea unei camere stralucind de ordine si curatenie!

Aceste stari pot fi, de asemenea, usor calibrate - cei care se indreapta spre un obiectiv au, evident, alta fiziologie decat cei care vor sa evite ceva neplacut.

Pentru a motiva pe cineva din prima categorie, este util sa ii oferiti o imagine pozitiva, un obiectiv ispititor spre care sa se indrepte...pentru ceilalti veti proceda invers –ei se pun in miscare de indata ce le este clar cat de neplacuta ar fi situatia in care s-ar afla daca nu ar face ceea ce i-ati rugat sa faca („du-te, te rog, sa cumperi paine, pentru ca sa putem manca, avem o cina delicioasa”/ „du-te, te rog, sa cumperi paine, ca altfel imediat facem ulcer, de foame”).

2. Asemanare/deosebire (match/mismatch): pentru a intelege si memora ceva, comparam informatiile noi , inconstient sau constient, cu ceea ce stim deja, si le punem intr-un anumit raport cu informatia pre-existenta („asociere”, „legatura logica”). Unii oameni cauta sa constate prin ce anume se aseamana ceea ce afla nou cu ceea ce stiau, in timp ce altii sesizeaza, in primul rand, diferentele.

Sesizarea numai a  asemanarii sau a potrivirii  ori a diferentei sau nepotrivirii se intalneste la un procent scazut de populatie. Primii devin atasati de continuitate, nu apreciaza schimbarea, fiind perceputi ca excesiv de conservatori sau rigizi; ceilalti se manifesta foarte critic si,frecvent, prefera lucruri, situatii sau persoane mereu noi, in jurul lor - adesea perceputi ca instabili si dificili; ei vor, de fapt, ceva diferit!

Majoritatea oamenilor observa asemanarea si unele exceptii, sau diferentele si unele exceptii. Ei sunt, in general, denumiti ca „match-eri” sau „mismatch-eri”.

Asadar:

-          cei care, preponderent, asociaza informatia pe baza principiului similaritatii, prefera situatiile stabile, in care schimbarile au loc incet – in orice domeniu: relational, amoros, profesional, etc. Au tendinta de a face lucrurile pas cu pas, cautand firul rosu care uneste si da coerenta experientei lor. Daca ii intrebati „cum ti se pare anul acesta fata de cel trecut?” vor incepe prin a enunta ce este comun celor doi ani:” continui sa fac asta si asta, fiica mea inca merge la facultate..” etc, etc si abia apoi vor explica ce lucruri noi au aparut.

-          cei care obisnuiesc sa inteleaga lucurile noi cautand sa sesizeze in ce mod difera ele de ceea ce stiu ei, dezvolta implicit ceea ce numeste „spirit critic”. Uneori sunt mai putin placuti celor din jur, deoarece critica lor este interpretata ca ceva negativ (desi, cel mai adesea, intentia lor este una pozitiva) sau devine obositoare. Mismatch-erii cauta schimbarea, ca sursa a diferentei pe care o percep, sunt avizi de noutati, adesea non-conformisti. Isi fac prieteni noi, isi schimba slujba fara probleme, se plictisesc mai repede si vor sa fie stimulati in permanenta cu informatie, fiind plini de curiozitate si spirit de aventura.

Atunci cand sesizati aceste metaprogram la cineva, este evident indicat sa comunicati cu ei „pe limba lor”: unui mismatch-er ii prezentati schimbari, diferente sau noutati , in timp ce celorlalti le explicati acelasi lucru, dar sub alta forma: in cel fel ceea ce le spuneti/prezentati se aseamana cu ceea ce ei stiu/au deja si ce avantaje noi apar, fara ca vechile avantaje sa dispara!

Anumite profesii induc celor care le practica obisnuinta de a folosi un anume program: medicii, avocatii, criticii de arta, controlorii de calitate sunt oameni care sunt obligati sa caute diferentele, nepotrivirile ( „ce nu-i in regula”). Este evident ca tinerii care erau, inca din copilarie, mismatch-eri sunt atrasi de acest gen de meserii, dar se poate si ca meseria in sine sa le accentueze aceasta strategie de sortare a informatiei. Alte profesii - care presupun  continuitate, rutina, respectarea multor norme sunt preferate de match-eri.

Analizati-va, daca nu ati facut-o deja, si depistati ce program folositi dvs insiva, preponderent. In viitor, va va fi de mare folos sa va exersati abilitatea de a sesiza asemanarile si diferentele, in egala masura.

3. Referentialul ( cadrul de referinta): se refera la modul in care luam decizii – ne bazam pe ce credem noi sau avem nevoia de a tine cont de ceea cred altii?

-cadrul de referinta intern: „asa cred eu”, „simt eu ca e asa”, „asa-mi zice mie intuitia” sunt expresii usor de recunoscut la cei care au un referential intern. Ei se ghideaza dupa experienta lor anterioara, constientizata („iti explic de ce trebuie facut asa”) sau neconstientizata, cand informatia pe care se bazeaza este ramasa in pragul subliminal („simt eu”, „merg pe ce-mi spune intuitia”). Aceste metaprograme se dezvolta din copilarie...imaginati-va cum parintii il intreaba pe copil :”ce doresti sa mananci astazi?”, „cu ce hainute ai vrea sa te imbraci?”, „alege-ti jucariile cu care vrei sa te joci astazi”, „pe cine vrei sa chemam la ziua ta?” Comparati acum cu :”mananci ce ai in farfurie si nu comenta!”, „ia-ti hainele astea pe tine”, „poftim jucariile!”, „hai sa-i chemam pe acesti copii la ziua ta”!

Este evident ca in primul caz copilul va invata sa aleaga singur, pentru asa i se cere; in cel de-a doua situatie, el va trage concluzia ca altii trebuie sa decida pentru el, si astfel se structureaza:

-cadrul de referinta extern: „ce parere ai?”, „zi-mi ce sa fac”, „ceilalti ce parere au?” sunt indicatorii verbali ai persoanelor cu referential extern. Chiar daca, bineinteles, au pareri personale cu privire la subiectele in discutie, ceea ce se intampla este ca aceste pareri nu constituie criteriul  dupa care ele iau hotarari!!. Pentru ca mecanismul subconstient invatat, din copilarie, este cel descris mai sus. De aceea, asteapta sa li se spuna ce anume trebuie sa faca, fiind foarte bune executante. Daca mergeti la cumparaturi cu o prietena cu referential intern, va va cere insistent opinia ”Imi sta bine? Sa cumpar bluza asta sau nu?”....Cred ca va suna cunoscut.

Ca adulti, este util sa avem un referential intern – aceasta este una din trasaturile maturitatii (nu se pune problema ca aceste filtre ar fi bune sau rele, superioare sau inferioare, ci cat de utile sunt ele, si in ce context). Totusi, nu este indicat sa avem numai acest punct de referinta, ci –mai ales in situatiile in care se lucreaza in echipe, sau atunci cand invatam ceva nou – feed-back-ul primit de la ceilalti si parerile celor care au o experienta mai bogata sunt demne de luat in considerare.

Persoanele cu referential intern sunt foarte bune pentru posturi de conducere sau acolo unde trebuie luate rapid si eficient decizii; pentru un astfel de job, o persoana cu cadru de decizie extern , oricat de competenta ar fi profesional, nu este indicata!

Ea ori ii va determina, cu anumite costuri –evident- pe altii sa ia deciziile importante, in locul ei ori, daca se va stradui sa hotarasca de una singura, anxietatea consecutiva ii va scadea randamentul, motivatia si respectivul categoric se va simti „stresat”.

Atunci cand comunicam cu o persoana care are un referential intern, este ineficient sa-i dam pe altii de exemplu. „X a facut gimnastica si a tinut dieta si astfel a slabit, ai putea sa faci si tu la fel” pentru simplul motiv ca nu-l intereseaza ce gandesc altii. Prin filtrul sau de perceptie va trece numai o fraza gen „hmm...gandeste-te: ai putea face gimnastica, ai putea tine dieta, sau chiar ambele. Ce crezi ca ar trebui sa faci, pentru ca tocmai mi-ai spus ca te-ai hotarat sa slabesti?”

De observat: o persoana cu referential intern se poate comporta ca una cu cadru de decizie extern in acele situatii in care nu are deloc experienta! De aceea, nu trageti concluzii pripite (lucru de altfel axiomatic, in NLP) ci observati, observati, observati, in diferite momente si in diferite contexte. Observati, fara sa judecati. De asemenea, atunci cand aveti timp suficient la dispozitie, puteti depista care este persoana de referinta a celor cu cadru de decizie extern: este cineva anume (mama, sotul, seful..a caror parere este ceruta sau luata in considerare) sau, la modul general, „cineva”, „altii”, „oricine”? Aceste detalii va pot fi utile pentru a intelege ce se intampla si cum va puteti face dvs mai bine inteles, structurandu-va conversatia in mod adecvat. Iar daca lucrati ca terapeut, aceste detalii sunt extrem de pretioase.

In final, merita subliniat ca referentialul cuprinde:

-modul in care se iau deciziile, se fac alegerile (pe scurt, decizie interna / externa)

-evaluarea (cum stabilesc eu, dupa ce am facut ceva,  ca ceea ce am facut e ok sau nu....ma bazez pe ce cred eu sau alcineva trebuie sa-mi confirme sau infirme acest lucru?). Acest aspect mai este cunoscut ca feed-back intern / extern.

1.  4. Atentia centrata pe sine sau pe ceilalti: acest metaprogram este uneori confundat, la inceputul studiului NLP, cu cadrul de referinta.

-atentia centrata pe propria persoana : descrie situatia in care cineva isi pune,in mod uzual, propriile interese desupra intereselor celorlalti. Acesta este, desigur, tot un model invatat .

-atentia centrata pe ceilalti: este dobandita tot prin educatie, si se refera la situatia contrara – in care interesele altora sunt puse frecvent inaintea celor personale, existand dorinta de a-i face pe ceilalti sa se simta bine si adesea este asociata unor standarde morale ridicate, dorintei de sacrificiu si comunicare profunda cu oamenii. Clasic, acest tip de filtru este asociat cu convingerea ca atentia acordata propriei persoane inseamna egoism si conduce la sentimentul de vinovatie.

Fiziologia si comportamentul aferente sunt,de asemenea, usor de remarcat: cei cu atentia centrata pe sine sunt disociati in raport cu ce se intampla in mediu (fiind asociati cu propria lor lume interioara – atentia downtime), nu par extrem de interesati de ceea ce li se spune, nu au contact vizual intens etc. Ceilalti sunt la antipod - asociati, asculta si pun intrebari, isi privesc interlocutorul in ochi sau il ating usor si este evident faptul ca incearca sa-i faca pe ceilalti sa se simta bine.

Atunci cand comunicati cu o persoana centrata pe sine este util sa o indemnati sa vorbeasca despre ea, si o puteti motiva punand-o tot in centrul evenimentelor descrise. Pe ceilalti ii veti motiva facand apel la avantajele pe care altii le vor obtine, si ce bine se vor simti ceilalti –  deoarece acesta este contextul in care ei au invatat sa se simta bine: atunci cand reusesc sa ii faca pe cei din jurul lor fericiti.

In scopul autocunoasterii sau al terapiei, este evident faptul ca cea mai avantajoasa situatie este cea in care invatam sa ne identificam si sa diferentiem nevoile personale importante, pe care trebuie sa le respectam, de dorintele la care putem renunta, de dragul armoniei si al convietuirii fericite cu ceilalti. Nici una dintre extreme – a tine cont numai de tine sau a te neglija cu totul, nu conduc la confort emotional, in schimb aduc dezavantaje, atat pentru noi, cat si pentru ceilalti.

Ar fi interesant de cercetat cati din functionarii publici din Romania sunt cu atentia centrata pe sine? Deoarece aceasta meserie ii prefera pe cei din cealalta categorie....

   dr. Carmen Todor